SVSU Bonțida, pe podium la etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bonțida a obținut locul al III-lea la etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, desfășurată la Chișineu-Criș, în județul Arad. Echipa a reprezentat județul Cluj și s-a remarcat prin profesionalism, pregătire și spirit de echipă.
Competiția a reunit echipe din mai multe județe, iar pompierii voluntari din Bonțida au demonstrat că sunt bine pregătiți pentru intervenții și capabili să facă față cu succes probelor specifice concursului.
Reprezentanții SVSU Bonțida au transmis că această clasare pe podium este rezultatul implicării și al pregătirii constante a întregii echipe: „Acest rezultat reflectă nivelul de pregătire, implicarea și spiritul de echipă de care au dat dovadă membrii SVSU Bonțida pe parcursul întregii competiții, desfășurate într-un climat de fair-play și profesionalism”, au transmis reprezentanții serviciului.
Totodată, aceștia au adresat mulțumiri organizatorilor pentru buna desfășurare a concursului, precum și tuturor celor care au susținut echipa pe parcursul competiției: „Îi felicităm pe toți membrii echipei pentru seriozitatea, determinarea și dedicarea demonstrate. Această performanță ne motivează să continuăm să ne perfecționăm și să rămânem dedicați misiunii noastre de a interveni prompt și eficient pentru siguranța comunității”, au mai transmis reprezentanții SVSU Bonțida.
Clasarea pe locul al III-lea confirmă nivelul ridicat de pregătire al pompierilor voluntari din Bonțida și reprezintă o nouă performanță pentru județul Cluj în cadrul competițiilor dedicate serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
