Biserica de lemn din Borșa, o bijuterie transilvăneană mutată la Adalin, între istorie și credință

Puține biserici de lemn din Transilvania poartă o istorie atât de frământată și emoționantă precum biserica de lemn din Borșa, astăzi aflată în localitatea Adalin, județul Sălaj. Edificiul, adus aici în anul 1901 din satul Borșa, județul Cluj, este unul dintre cele mai valoroase monumente ale arhitecturii tradiționale ardelene, un martor viu al credinței și meșteșugului popular.

Originile bisericuței merg înainte de anul 1787, iar povestea sa este strâns legată de destinul meșterului și zugravului de biserici Urs Broină, ctitorul ei și autorul unei scrisori emoționante către împăratul Iosif al II-lea. Deși nu figurează pe lista actuală a monumentelor istorice, biserica rămâne un reper cultural și spiritual al zonei.

O biserică născută din credința unui om simplu

Povestea lăcașului a fost adusă la lumină de istoricul Augustin Bunea și de publicistul Elie Dăianu, care au descoperit un document păstrat în arhiva parohiei din Stoboru. Este vorba despre o scrisoare scrisă în română, cu caractere chirilice, trimisă în anul 1787 de Urs Broină către împăratul Iosif al II-lea.

În epistola sa, meșterul se plângea de ordinul imperial care cerea desființarea mănăstirilor din Imperiul Habsburgic, printre care și cea pe care el o ridicase „cu ajutorul lui Dumnezeu”: „Eu Broină Urs din varmeghia Clujului, din satul Stoborul, am cugetat din minte, ce mi-au dat Dumnezeu, să fac o mânăstire, și cu ajutorul lui Dumnezeu o-am făcut… ce, Doamne Împărate, aceștii sfinte Mănăstiri așa i s-au întâmplat, că au venit o poruncă… cum nici o mănăstire să nu rămâie supt stăpânirea împărăției tale… și așa au venit și la mine, cum până la opt zile s-o risipesc și s-o stric.”

Rugămințile sale nu au fost ascultate, iar mănăstirea a fost distrusă, după cum notează chiar el în scrisoare: „aceștia se aprinsără de mânie și îndată mă legară și mănăstire o stricară”.

Deși actul nu a ajuns niciodată la împărat, Broină cerea despăgubirea sumei de 500 de florini investite în construcție și defrișarea locului.

Din Stoboru la Borșa, apoi la Adalin

După distrugerea mănăstirii, tradiția locală spune că biserica a fost salvată și dăruită credincioșilor din Borșa, unde a fost reconstruită și repictată chiar de ctitorul Urs Broină.

La cumpăna secolelor XIX și XX, biserica a fost mutată din nou, de această dată în satul Adalin, unde se păstrează și astăzi. În pisania realizată în anii 1980 se menționează că biserica a fost cumpărată în anul 1900 de credincioșii din Adalin și transportată cu carele, fiind reconstruită în anul următor.

O lucrare de artă populară și credință

Având hramul „Sfântul Dumitru”, biserica a fost folosită de comunitate până în 2010, când a fost sfințită noua biserică de zid. De-a lungul timpului, edificiul a trecut prin mai multe etape de restaurare:

• în 1965, acoperișul de șindrilă a fost înlocuit cu tablă zincată;
• în timpul episcopului Vasile Coman, biserica a fost pictată de Vasile Gherman din Sânpetru Almașului;
• icoanele împărătești și ușile împărătești au fost realizate de Emilian Nicula-Andreica, cu sprijinul credincioșilor din Adalin.

Potrivit istoricului realizat în 1967 de preotul Vasile Herdea, biserica a fost reconstruită de meșteri din Cubleșu Someșan, pe o temelie de piatră, pereții fiind ulterior tencuiți. În interior, a fost păstrat un candelabru de lemn sculptat – „Porumbarul”, icoane pe sticlă și cărți vechi tipărite la Râmnic în 1746, scrise cu caractere chirilice.

Arhitectură și trăsături distinctive

Biserica din Adalin este de mici dimensiuni, ridicată pe un plan dreptunghiular, cu absida altarului poligonală și turn clopotniță deasupra pronaosului. Acoperișul comun pentru pronaos și naos este întrerupt de turnul robust, îmbrăcat în tablă, având o galerie deschisă susținută de stâlpișori de lemn.

Interiorul bisericii este simplu și armonios:

• naosul are o boltă semicilindrică,
• altarul este boltit și decorat cu picturi,
• pronaosul este delimitat de două coloane profilate, cu capiteluri în formă de volute.

Intrarea se face pe latura sudică, iar accesul la pod se realizează printr-o scară de lemn situată lângă ușa de intrare.

Un tezaur al identității ardelene

Deși astăzi nu mai figurează pe lista monumentelor istorice, biserica de lemn din Adalin – fostă din Borșa și, înainte de toate, din Stoboru – rămâne un simbol al rezistenței culturale și spirituale ardelene.

Construită, distrusă, reconstruită și mutată de mai multe ori, biserica poartă în bârnele sale urmele credinței și ale dăruirii unei comunități care a refuzat să-și piardă lăcașul.

Prin povestea meșterului Urs Broină, acest edificiu nu este doar o biserică, ci o mărturie a legăturii dintre om, artă și divinitate – o filă vie din istoria Transilvaniei.