Bonțida-Borșa

Știri și informații din Bonțida și Borșa

Accident la Fundătura: un camion a lovit o mașină parcată și a ajuns în gardul unei case

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:30, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Fundătura.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, în eveniment au fost implicate un autocamion și un autoturism parcat. În urma impactului, camionul a avariat și un gard, precum și o anexă gospodărească din apropiere.

La fața locului a intervenit echipajul de pompieri de la Punctul de Lucru Gherla, care a asigurat zona pentru prevenirea unor eventuale pericole.

Un bărbat implicat în incident a fost evaluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, însă nu a necesitat transportul la spital. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *