AUR își consolidează organizația din Bonțida! Un campion de arte marțiale preia conducerea echipei locale
Organizația AUR Bonțida, din județul Cluj, are un nou coordonator. Beniamin, un tânăr implicat în comunitate și în pregătirea copiilor prin arte marțiale, a preluat responsabilitatea conducerii echipei locale, potrivit unui anunț făcut de Mihai Curteanu, secretarul general al AUR Cluj.
Mihai Curteanu a anunțat că organizația AUR din comuna Bonțida începe să se contureze, iar coordonarea activității locale i-a fost încredințată lui Beniamin.
Acesta este prezentat drept un tânăr dedicat familiei și comunității, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul artelor marțiale.
„Beniamin este un tânăr implicat în comunitate, soț și tată, un om care demonstrează că adevărata valoare se construiește atât prin performanță, cât și prin caracter, un campion desăvârșit, atât în ring, cât și în afara lui!”, a transmis Mihai Curteanu.
Implicat în pregătirea copiilor din comunitate
Pe lângă activitatea sportivă, Beniamin organizează antrenamente de arte marțiale pentru copiii din comunitate, contribuind, potrivit lui Curteanu, la dezvoltarea disciplinei, respectului și încrederii în sine.
Reprezentantul AUR consideră că implicarea sa în educația sportivă a celor mici reprezintă un exemplu de responsabilitate și participare activă la viața comunității: „Beniamin este un om care își pune experiența și energia în slujba comunității, un om implicat, care știe că schimbarea începe prin exemplul personal și prin fapte concrete”, a mai declarat Mihai Curteanu.
Anunțul marchează un nou pas în organizarea formațiunii politice la nivelul comunei Bonțida: „Mult succes, Beni! Împreună, construim o echipă puternică!”, a încheiat Curteanu.
Deocamdată, nu au fost prezentate obiectivele politice concrete sau proiectele pe care noua echipă AUR Bonțida intenționează să le promoveze în comunitate.