Spitalul de Boli Psihice din Borșa a primit o alocare suplimentară de 83.000 de lei de la Consiliul Județean Cluj, destinată înființării unei capacități de producție și stocare a energiei electrice din sursă solară
Reunit în ședință ordinară joi, 30 octombrie 2025, Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al județului Cluj. Prin această rectificare, administrația județeană continuă să susțină financiar instituțiile din subordine și proiectele de investiții aflate în derulare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și inițiatorul proiectului de hotărâre, a declarat: „Sumele importante alocate de noi vor contribui la derularea, în cele mai bune condiții, a activității instituțiilor subordonate și a proiectelor de investiții gestionate de acestea.”

În cadrul rectificării bugetare, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a primit o alocare suplimentară de 83.000 de lei, destinată implementării unui proiect de înființare a unei capacități de producție și stocare a energiei electrice din sursă solară. Scopul acestui proiect este acoperirea consumului propriu de energie al spitalului, prin utilizarea unei surse regenerabile și sustenabile.
Prin această investiție, unitatea medicală din Borșa va face un pas important către eficiență energetică și reducerea costurilor de funcționare, contribuind totodată la obiectivele de mediu ale Consiliului Județean Cluj.
Rectificarea bugetară adoptată joi confirmă angajamentul administrației județene pentru dezvoltarea infrastructurii medicale și creșterea performanței instituțiilor publice din județ.