Bărbat din Bonțida, reținut după ce a fost găsit la volan fără permis
Polițiștii rutieri din județul Cluj au intervenit la data de 23 octombrie a.c., în comuna Bonțida, unde au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
După identificarea sa și verificările suplimentare, bărbatul a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul Penal.
Polițiștii fac apel la toți participanții la trafic să respecte legea şi să verifice dacă dețin permis valabil înainte de a se urca la volan, pentru a evita astfel de consecințe juridice.